miercuri, 9 februarie 2011

Legea iubirii - legea vietii

Legea iubirii - legea vietii

Iubirea este legea vietii. Iubirea este chiar viata. Ceea ce mentine unitatea creatiei este legea iubirii. “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” este porunca Vechiului si Noului Testament. Si aceasta porunca este o consecinta a legii unicitatii. Nu exista nimic in intreaga lume care sa fie diferit de tine - si atunci de ce sa nu-l iubesti?
Odata, la un intelept vine un tanar sceptic care il pune la incercare dandu-i sa bea o cana cu var in loc de lapte. Inteleptul o bea fara sa spuna nimic, iat tanarul incepe sa rada spunand: “Ce intelept este acela care nu poate deosebi laptele de var nici dupa ce l-a gustat?”; inteleptul nu a spus nimic, dar dupa foarte putin timp, tanarul incepe sa se vaite de o puternica durere de stomac. Inteleptul ii spune: “Ar fi trebuit sa stii ca intre tine si mine nu este nici o deosebire”. Poporul nostru a sintetizat aceasta unitate a tuturor fiintelor, unitate care poate fi perceputa prin forta iubirii, in urmatoarele cuvinte: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Pe de alta parte, iubirea reprezinta cea mai eficienta modalitate de a ajunge la cunoasterea legii unicitatii. Iubind tot ce te inconjoara, incepi sa intrevezi esenta tuturor lucrurilor, esenta care este de aceeasi natura ca si Dumnezeu.
Nu exista virtute mai inalta decat iubirea. Nu exista cunoastere mai profunda decat iubirea si nici religie mai inalta decat iubirea pentru ca ea este Adevarul, este insusi Dumnezeu. In orice particica a Creatiei Sale, poti intelege profund Iubirea Sa. In interiorul unui atom poti sa descoperi legea iubirii, in structurarea unei galaxii poti sa descoperi aceeasi lege a iubirii. Nimic nu exista in acest Univers care sa nu fie patruns de iubire.
Nu-i doar o metafora atunci cand spun ca legea atractiei universale este doar un aspect al legii iubirii.
Swami Shivananda spunea urmatoarele cuvinte: “Ura este cea care desparte om de om, natiune de natiune, tara de alta tara. Mandria si egoismul sunt cele care dezbin un om de altul”.
Ura, mandria si egoismul sunt creatii mentale. Toate acestea sunt produsele necunoasterii, ale ignorantei. Ele nu pot rezista in fata iubirii pure. Ura aduce cu ea tot ura. Iubirea aduce in schimb iubire. Frica da nastere fricii. Aceasta este o lege cosmica imuabila (este legea rezonantei). Este o tendinta naturala a iubirii, a puterii lui Dumnezeu sa guverneze pe acest Pamant, cucerind toate fortele urii si ale necuratului.
A fi in afara iubirii inseamna, practic, a fi in afara vietii. Cine a incetat sa mai iubeasca, acela a si murit deja.
La fel cum o familie nu este unita decat prin forta iubirii, la fel intreaga creatie este unita prin aceeasi forta a iubirii.

Fragment din cartea “Arta de a trai” de Cristian Turcanu


--------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu:


la muzeu