miercuri, 15 septembrie 2010

REFLECTII

Mă apasă bolta albastră prin neputinţa penetrării mele dincolo de perenitatea umanului. Gândul firav mi se prelinge agale între dulceaţa delăsării şi fermitatea voinţei. Şi apoi cerul...atât de deschis, de disponibil şi atât de înalt...că-l pot atinge de pe genunchi. Refuz aplecarea orgoliului şi trec mai departe suspinând. Lacrima uitată mai ieri în colţul ochiului care râde, s-a uscat deja. În locul ei a rămas doar setea eternă şi foamea după ceva BUN, moral, care viază.Sub firul ierbii, sămânţa vieţii vibrează încălzită de razele soarelui orbitor. Dincolo de visele mele prăfuite, viaţa adevărată palpită, mocneşte, zvâcneşte, bate! Simt...Ştiu...Gândesc...Am libertate... Şi parcă, toate astea le schimb pe o himeră, pe o chemare la suspin...pe o îmbrăţişare- dorită- cu tristeţea. Cum să pot suporta ca mâna asta, mâna mea care scrie, e prea firavă, sau că piciorul meu, cu care calc peste simţăminte, e nestatornic, sau că ochiul meu îmi relativizează percepţia, sau că buzele mele, sau chiar inima mea pe care o simt în bătăi sacadate, nu e a mea, nu sunt ale mele!...ci sunt ale Altcuiva...şi că dincolo de tot ce e în jurul meu îmbătător prin culori, forme, parfumuri, e doar un preaviz la adevărata viaţă. Adevărata viaţă, dincolo de cuvinte, de înveliş, de conţinut şi de ştiinţă... Aşa că, resemnată, aleg tristeţea în locul inelului de rege, aleg păcatul în schimbul veşmântului de puritate, aleg uşurătatea în locul încălţămintei umilinţei, iar pe frunte pecetea urii, în schimbul sărutului iubirii şi refuzând Viaţa, nu vreau să primesc îmbrăţişarea de rob. E mai uşor să fiu tristă, neînţeleasă, indecisă, vulnerabilă, decât să trăiesc cu pecetea de rob, ce presupune lupta continuă cu sinele, cu lipsa umanului, cu imoralitatea şi cu păcatul!...şi mai degrabă aleg neputinţa transcederii din lumea asta decât supliciul propriului exil de tot ce mă înconjoară...

sâmbătă, 4 septembrie 2010

GINDURI DESPRE VIATA

Intotdeauna noi incercam sa demonstram barbatilor ca suntem tari,mai tari ca otelul uneori si ca ne ispraivim cu toate singure...fara sa oferim cuiva ceva in schimb sau sa asteptam laude,care deseori intirzie sa apara...Am reusit sa ma impun ca personalitate dar nu si ca femeie.Imi reuseste sa impresionez un barbat prin 3 fraze,sa impun caracter si inteligenta..si rezultatul pe care-l asteptam anterior era ca ,el,sa-mi cada la picioare si sa ma incoroneze ca zeita.)Culmea,e ca imi placea acest lucru pana nu demult...acum contez doar eu!Nu ma mai intereseaza sa demonstrez cuiva ce tare sunt..Probabil am mai crescut)
Am inteles de curind, ca rolul nostru, al femeilor, nu este acela de a ne masura cu barbatii. Ci de a darui Iubire. De a fi Iubire. De a imbratisa lumea cu frumusetea, gingasia, bunatatea, intuitia, intelepciunea si Iubirea noastra. Barbatii primesc iubire si dau energie. Femeile dau iubire si primesc energie. Asa functioneaza lucrurile!...
Multumesc pentru ca sunt Femeie si nu as mai fi nimic altceva, in aceasta viata, decit Femeie. Si ce daca nu stim sa schimbam singure roata de la masina? Noi stim sa Iubim si Iubirea pune Universul in miscare!

la muzeu