marți, 3 august 2010

Timpul a scris în mine o poveste.

Ce este timpul meu? Ce este ziua aceasta?! Este dezvăluirea culorilor, miresmelor şi amintirilor… este…anotimpul amorurilor târzii şi al regăsirilor pustii,…este…vremea despărţirilor melancolice,…este…uitare şi chemare,….prăbuşire şi înălţare,…căutare şi pierdere,…găsire şi rătăcire,…mister şi revelaţie… Sunt EU! Păşesc pe covorul moale al frunzelor de viaţă…mă aplec şi îmi culeg demnitatea, trăirile, mă culeg pe mine imaginar şi mă ascund în căuşul palmei, să nu dispar ca o molcomă ceaţă de dimineaţă; prin foşnetul orelor mă caut, ca din sentimente să-mi fac rouă pentru mâine, pentru gânduri curate şi frumoase; îmbrăţişez cântul frunzelor în bătaia vântului din nopţile de nelinişti şi tăceri, chiar dacă ploaia a lovit cu pumnii în dorinţă, în speranţă… M-am ascuns în şoaptele nopţii să-mi frământ a mia oară gândurile… M-a apucat un dor nebun… Şi visez că încă mai pot visa, că încă mai am dorinţe… dar oare mai am? Nu mai suntem atenţi la ce facem şi la ce rostim. Cuvintele au devenit valuri de ceaţă care pier o dată cu noaptea. Ne comportăm precum roboţii, acele mecanisme prost create. Pentru noi, nu finalitatea actelor e importantă şi necesară, ci momentul prezent, care nu oferă decât o imagine iluzorie a “ceva” ce într-un final se dovedeşte a fi un lucru egoist. Cuvintele dau năvală precum cascadele de munte. Sunt reci şi tăioase. Lasă un gust, un iz şi-o amintire care îngheaţă orice zâmbet şi privire…egoism…Azi, cuvintele nu mai au acea sevă mieroasă, acel gust de dulce surâs. Azi au adevenit apăsătoare şi tendenţioase… credem că ne-am maturizat. Complicăm lucrurile fără să ne dăm seama şi tot ce reuşim să facem e să îngreunăm propria ascensiune în rândul “celor mari”. În zadar ne străduim să exprimăm idei şi sentimente care…pentru majoritate nu sunt decât banalităţi. Nu avem timp să regretăm şi totuşi o facem. Nu avem timp să privim înapoi şi totuşi trăim în trecut, ne hrănim cu amintiri şi ecouri… ne pătăm sufletul şi îmbătrânim…
Pentru tine, omule care nu vezi, nu simţi…nu auzi!

Niciun comentariu:


la muzeu