strat de iluzii

Poate era nevoie de un moment de sinceritate fata de mine,in care sa-mi reevaluez perspectivele.Sa-mi desfintez asteptarile. Sa privesc adevarul in fata, sa-mi accept nebuniile de-o clipa ca simple extravagante permise. Suferinta, ca o aventura exterioara prea bogata in indicii.Derutanta. Sa ma redescopar. Sa vorbesc cu mine,despre mine,despre ceea care as vrea sa fiu si stiu ca de-acum, chiar pot fi!Imaginea mea din oglinda nu-mi mai pare atat de straina,invat sa -mi reapartin.In fiecare dimineata imi mai decojesc un strat de iluzii de pe gene.Ca si cum visele si urmele lor s-ar spala prea usor, cu apa rece din izvoare de ratiune.Ca lumina unei dimineti singuratice.Primele raze ma lovesc ca si cum ar fi gata gata sa patrunda prin mine,sa ajunga la usa camerei,aflata in partea opusa,sa inunde toata casa cu sinceritatea lor dezarmanta de particule reflectorizante.Si eu incerc sa nu ma pierd in indicii.Sa ma recapat fara a ma reinventa.Sa-mi ridic ziduri fara a ma pietrifica pe dinauntru.sa stau fata in fata cu lumea,cu lacrimile si cu zambetele unor zile de nebunie urbana,sa fiu pregatita pentru orice,sa simt ca mi-am achitat datoriile fata de noapte.Ca am strans suficienta seva din ganduri.Intotdeauna m-am vazut mai frumoasa in oglinzi frumoase.Imi plac ramele vechi,si imaginile iluzorii. Macar pentru o clipa!La fel de frumoasa ma simt oglindindu-ma in oameni.Nimic nu e final,nimic nu e ireparabil,priincipiile materiei se aplica si gandurilor,de acum stiu ca pot strange in mana cioburi de univers pierdut,fara sa ma tai,si fara sa ma oglindesc in tot ceea ce-a fost
gindurile unei prietene